"Bucur"
Ciobanul Bucur s-a născut, din nou, într-o seară când mâzgăleam peste planul oraşului.
M-am mirat şi m-am bucurat când l-am găsit. Am ştiut de la început că era el. Stătea pe o câmpie întinsă sprijinit într-un ciomag, părea că doarme. “Dară ochiu-nchis afară, înăuntru-i se deşteaptă” (M. Eminescu)
M-am uitat îndelung la el, căci nu se clintea, iar motivele aparţiei sale pe foaia de calc începură să mi se dezvăluie treptat.
Pare mai degrabă tânăr decât bătrân, obrazul îi este
brăzdat de vinişoare stranii, poartă un cojoc ciobanesc şi o căciulă de astrahan. Dar nu cumva are capul spart? ….Şi ce-i cu fumul gros care îi iese din gură?
Mi-am imaginat că Bucur vede prezentul din prisma trecutului şi regretă că stâna sa simplă îngrădită cu uluci se va transforma cu timpul într-o utopie neînţeleasă de el.
Privind spre oraş el nu mai vede vegetaţie, Codrii Vlăsiei nu mai sunt, nu înţelege, dar merge mai departe, vede construcţii ciudate ca nişte cutii în care oamenii se adună pe înserat, vede maşinile iar claxonul acestora îi dau fiori pe şira spinării. Multe hipermarketuri luminate, mulţi câini vagabonzi, mulţi oameni trişti şi mulţi oameni care cred că sunt fericiţi; toate îi par fără sens.
Se uită şi nu întelege nimic. A vrut doar ca familia lui să trăiască liniştită, în armonie cu pământul. Cum ai putea să-l faci să creadă că aceasta e stâna lui ?
Şi atunci mi-am dat seama că Bucur este trist. Dacă ar fi vazut altceva, l-aş fi conturat altfel?
Atunci am strigat tare ca să mă audă:
BUCUReşti trist ?
Alcatuire Brosa:
Piele natur decupata si gravata_
Prindere cu ac metalic argintiu_
Pret: 70 ron
